Gigi Becali, finanțatorul FCSB, s-a arătat foarte deranjat de prestația lui Mihai Popescu din partida cu Petrolul Ploiești și nu a ezitat să îl amenințe că va deveni rezervă, deși fundașul este om de bază în formația lui Elias Charalambous.
Unicul gol al meciului de la Ploiești a fost marcat de Florin Tănase, în minutul 75.
Amenințarea lui Gigi Becali: „Nu mai vede să fie titular niciodată în viața lui”
Mihai Popescu (32 de ani) a venit la FCSB în septembrie 2024 și a jucat în 39 de meciuri, în toate competițiile.
În martie 2025 a debutat la echipa națională a României, în meciul cu Bosnia din preliminariile CM 2026, iar în jocul cu San Marino a dat și primul său gol.
Gigi Becali a reacționat după victoria FCSB în fața celor de la Petrolul, fiind primul succes din noul sezon al Superligii pentru echipa roș-albastră.
Popescu a gafat în prima repriză, iar finanțatorul FCSB a transmis. „I-am spus lui Mihai (n.r. Stoica) la pauză: «Spune-i lui Popescu că dacă mai pierde o minge îl schimb și nu mai vede să fie titular niciodată în viața lui!»”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.
Becali, mesaj pentru Olaru: „Nu am timp de ritm”
În ceea ce îl privește pe Darius Olaru, finanțatorul susține că acesta nu și-a găsit ritmul. „De ce nu l-am mai schimbat pe Olaru? Mi-a spus MM că Olaru are nevoie de ritm. Dar care e treaba? Eu nu am timp de ritm. L-am lăsat pentru că a meritat, pentru că a jucat. Dacă dădea mingile la adversar, nu-l mai așteptam să-și intre în ritm”, a mai spus Gigi Becali.
Darius Olaru se află la primele meciuri oficiale după lunga pauză competițională cauzată de accidentarea din timpul cantonamentului.
„Încerc să-mi ridic nivelul. Am nevoie de meciuri ca să-mi recapăt nivelul pe care-l aveam înainte de accidentare. Trebuie să fiu mult mai atent cu mine, să încerc să ajung la nivelul coechipierilor mei. Știu că nu sunt la nivelul la care am fost, dar trebuie să am răbdare cu mine Știu că muncesc la fel de mult, mă aștept ca în cel mai scurt timp să-mi recapăt nivelul”, a explicat Olaru.
Următorul meci al FCSB este cel din turul 2 al preliminariilor Ligii Campionilor, cu Shkendija (Macedonia de Nord). Partida se joacă, marți, 22 iulie, în deplasare, iar manșa retur are loc o săptămână mai târziu, la București.
În Superliga, în etapa 3, FCSB joacă pe teren propriu cu Farul Constanța, pe 26 iulie, iar pe 2 august, evoluează cu Dinamo, în etapa 4.