Laurențiu Reghecampf, unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria FCSB, a discutat despre dezastrul de la FCSB, care s-a făcut de râs cu Shkendija, în Macedonia de Nord. Bucureștenii au arătat vitalitate doar în primele 60 de minute, apoi întregul joc a picat. Tehnicianul dă vină pe lipsa de disciplină a jucătorilor.
FCSB nu are parte de rezultatele așteptate în acest debut de sezon. După ce a suferit o rușine istorică cu Inter Club d’Escaldes, FCSB a mai avut o înfrângere neașteptată, contra celor de la Shkendija. Macedonenii s-au impus cu 1-0, dar Mihai Stoica&Co. mai cred încă în calificare.
Laurențiu Reghecampf dă vină pe jucătorii FCSB pentru rezultatele proaste
Fostul tehnician al celor de la FCSB spune că o problemă principală a echipei este lipsa de coerență la mijloc. Laurențiu Reghecampf crede că jucătorii FCSB nu se mai înțeleg așa cum o făceau în sezonul trecut, iar efectele jocului lent se resimt asupra prestațiilor echipei.
„Cred că e o problemă între jucători. Nu se mai înțeleg ca în sezonul trecut. Nu am mai văzut devieri și un-doiuri și finalizări pe care le aveau anul trecut în foarte multe partide. Jocul e foarte lent, cu multe atingeri. Înseamnă că e o problemă. Nu există încredere când abuzezi de balon și ți-e teamă de joc. E neîncrederea.
Probabil că există o situație în sânul echipei, dar sunt oameni acolo care să rezolve acest conflict. La mijlocul terenului sunt foarte multe probleme. Faptul că fundașii ajung în multe situații critice, iar adversarul vine direct spre ei, e clar că au probleme în anumite momente
Există o problemă în grup. Au fost foarte multe lucruri minore de indisciplină. Ei, anul trecut, le gestionau foarte bine. Prea multe atingeri”, a spus Laurențiu Reghecampf, conform celor de la Fanatik, după Shkendija – FCSB 1-0.
FCSB speră să întoarcă rezultatul pe Arena Națională
FCSB se va întoarce pe Arena Națională odată cu returul dublei manșe cu Shkendija. Bucureștenii recunosc că nu se simțeau ca acasă pe Stadionul Steaua, astfel că abia așteptau momentul revenirii. Meciul va avea loc pe data de 30 iulie, de la ora 20:30.
Până atunci, FCSB mai are de jucat un meci pe stadionul din Ghencea, împotriva celor de la Farul Constanța. Bucureștenii au adunat 4 puncte din 2 meciuri în Superliga, după 1-1 cu Hermannstadt și 1-0 cu Petrolul Ploiești. Oaspeții au strâns tot atâtea puncte, astfel că duelul se anunță unul interesant. Duelul cu Farul va avea loc sâmbătă, de la ora 21:30.