Mohammed Kamara a fost victima unei grave accidentări în partida CFR Cluj – Paksi, 3-0, din manșa secundă a turului 1 preliminar al Europa League. Mijlocașul dreapta liberian a fost înlocuit în minutul 18, după un contact puternic, în zona gleznei. Cu puțin timp înaintea acestui moment nefericit, pe masa clubului din Gruia ajunsese o ofertă de aproape 2 milioane de euro pentru el, refuzată de conducere. Acum, patronul Nelu Varga a rămas, astfel, și fără banii respectivi, și cu obligația de a transfera un alt fotbalist în locul fotbalistului de 27 de ani.
Finanțatorul din Gruia a anunțat, prin intermediul ProSport, diagnosticul pe care nu doreau să-l audă oficialii și suporterii celor de la CFR Cluj: fractură de gleznă.Temerile lui Dan Petrescu de după meci s-au adeverit, astfel, iar titularul său nu va putea fi folosit timp de aproximativ 4 luni. Varga a anunțat imediat că va căuta să transfere cât mai repede un înlocuitor pentru Kamara.
Îmi pare foarte rău pentru el. Este un jucător important pentru noi. Sper să revină cât mai repede. Mă întorc în țară și vom completa lotul. Va veni cineva în locul lui Kamara. Sută la sută vom transfera un înlocuitor”, a spus patronul echipei din Gruia.
Dinamo Zagreb, ofertă de 1,8 milioane de euro pentru Kamara. CFR Cluj a refuzat transferul
Kamara era unul dintre cei mai în formă și cei mai valoroși jucători ai lui CFR Cluj. Mijlocașul stânga a fost adus de la Hapoel Haifa și a reușit să bifeze cel mai bun an din cariera sa în tricoul echipei clujene. Fotbalistul de 27 de ani a marcat 11 goluri în sezonul trecut, iar aceste evoluții au atras și oferte pe numele lui.
Cu puțin timp înainte să se accidenteze, CFR a refuzat cea mai importantă sumă primită pentru Mohammed Kamara, jucător adus gratis de clujeni, în iarna lui 2024. ProSport a aflat că Dinamo Zagreb a oferit suma de 1,8 milioane de euro pentru transferul fotbalistului african, dar propunerea a fost refuzată de către oficialii ardelenilor, fotbalistul fiind considerat un jucător esențial inclusiv pentru actuala campanie europeană a echipei din Gruia. Nu a fost singura ofertă refuzată de CFR pentru Kamara.
În afara propunerilor pentru transferul lui Louis Munteanu, oficialii din Gruia au mai primit oferte pentru Korenica, Kamara sau Matei Ilie, dar toate au fost respinse.
Din Africa, în America și, apoi, Europa
Liberianul este un globetrotter. A părăsit Africa după ce a primit o bursă de studii în Statele Unite, unde a absolvit la celebra universitatea UCLA.
A studiat Administrarea Afacerilor și s-a ocupat și de cariera fotbalistică, în paralel. A jucat în Statele Unite, iar nemții de la FC Paderborn l-au remarcat la un turneu și l-au adus în Europa.
Turcia, Kazakhstan și Israel sunt țările unde a mai jucat Kamara, înainte să ajungă în România.