Derby-ul dintre Petrolul Ploiești și FCSB este capul de afiș al acestui weekend. Cele două formații au atras fanii la stadion, interesul fiind unul mare, deși bucureștenii s-au făcut de râs în Andorra. Până la acest moment, 5.000 de oameni se vor afla cu siguranță pe arena „Ilie Oană”.
FCSB se deplasează la Ploiești pentru un derby de tradiție, împotriva celor de la Petrolul. Stadionul „Ilie Oană” va fi cutremurat de o atmosferă incendiară la marele derby, deoarece deja 5.000 de fani și-au anunțat prezența în tribune.Petrolul Ploiești – FCSB, derby de interes pentru fani
ProSport a aflat că până în acest moment s-au vândut 3.500 de bilete, la care se vor adăuga și 1.500 de abonamente ale petroliștilor. În sens practic, 5.000 de fani se vor afla în tribunele stadionului „Ilie Oană”, care are o capacitate de 10.000 de spectatori.
Numărul este unul impresionant, având în vedere prestația extrem de slabă a campioanei Superligii în returul dublei manșe din primul tur al Ligii Campionilor, contra lui Inter Club d’Escaldes. Bucureștenii au trecut cu greu, scor 4-3 la general, după ce s-au făcut de râs în Andorra.
Cu două zile înainte de meci, este posibil ca stadionul să fie aproape full la derby. Cele două formații caută prima victorie în acest sezon, după ce au remizat în prima etapă a noului sezon de Superliga.
Găzarii” au remizat contra celor de la Oțelul Galați, scor 0-0, după un duel echilibrat. FCSB a primit vizita celor de la Hermannstadt, pe stadionul Ghencea, acolo unde a arătat o ineficiență îngrijorătoare. Alexandru Stoian i-a salvat pe colegii săi în minutul 90+3, atunci când a egalat pe tabelă și a consemnat scorul final, 1-1.
FCSB, evoluții îngrijorătoare în debutul de sezon
FCSB a debutat în noul sezon de Superliga în Supercupa României, contra celor de la CFR Cluj. Formația „roș-albastră” s-a impus cu scorul de 2-1, dar jocul arătat nu a fost unul de excepție. Fanii s-au declarat îngrijorați de prestația pe alocuri „obosită” a trupei lui Elias Charalambous.
În dubla manșă cu Inter Club d’Escaldes, campioana Andorrei, FCSB a arătat rău. În meciul tur, bucureștenii s-au impus cu 3-1, dar maniera în care s-a obținut victoria a fost una chinuitoare. În retur, campioana Superligii a clacat, pierzând cu scorul de 2-1, fiind dominați copios în ultima parte a meciului de andorrani.
Mai multe voci din fotbalul românesc, dar și foarte mulți fani, au criticat vedetele de la FCSB, ceea ce a atras furia lui Meme Stoica. Raul Rusescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marian Iancu sau chiar Gigi Becali au punctat că jocul campioanei este unul foarte slab.